Nu râde de durerea lui

Ai râs de durerea lui.
Ai tras de ea… până a cedat.
Ți s-a părut amuzant? Elegant? Putere?

N-ai simțit cum crapă aerul?
Când ai vorbit cu dispreț, cu gheață-n priviri.
Când ai călcat peste suflete… doar ca să te simți „sus”.

Dar vezi tu…
Nimic nu rămâne nerăspuns.

Universul n-are taste mute.
Doar taste întârziate.
Iar ecoul… vine. Încet. Dar vine.

Azi ești cool.
Mâine e gol.
Peste-un an… o să te doară acolo unde nici tu n-ai știut că ai inimă.

Karma nu urlă.
Îți șoptește exact când dormi liniștit.
Și-ți dă fiori exact când crezi că ești bine.

Întinzi coarda?
Vezi să nu fii tu cel care pică în gol.

Încă poți.
Să oprești teatrul. Să dai jos masca.
Să fii om. Real. Cu greșeli. Cu inimă.

Nu ești mai tare dacă rănești.
Ești doar mai gol.

Și tot ce dai… se-ntoarce.
Mai devreme sau mai târziu… tot cu tine stai în cameră.

Și te întrebi:
de ce doare?
…dar știi.

„Nu fii umbra altuia. Fii lumina ta.”