Pamfletul împotriva Omului Nepăsător

Stimați cetățeni, iată-l: omul care nu se clintește la suferința altuia, omul căruia nu-i pasă. Nu este nici erou, nici tiran, nici filosof – e mai puțin decât atât: un consumator de aer, convins că universul i se cuvine doar lui.

Când copilul plânge lângă el, își spune: „Nu e problema mea.”
Când vecinul cade, chicotește: „Are picioare, să se ridice singur.”
Când prietenul îl caută, oftează: „N-am timp, am treabă cu mine.”

Și se mai laudă cu asta, ca și cum ar fi descoperit secretul înțelepciunii.

Dar să fim exacți: știința are altă opinie. Neuropsihologia demonstrează că omul este o ființă de rețea: neuronii-oglindă, oxitocina, legăturile sociale ne definesc. Cei indiferenți, izolați, sfârșesc mai repede și mai bolnavi. Cifrele sunt crude: singurătatea crește riscul de moarte prematură la fel de mult ca fumatul a cincisprezece țigări pe zi. Așadar, „înțeleptul” nostru nepăsător nu este nici liber, nici puternic e doar un sinucigaș lent, care se omoară cu propria indiferență.

Să apelăm și la istorie. Grecii aveau un cuvânt pentru el: idiotes, adică omul care nu se implică, nu simte, nu aparține comunității. În ochii lor, el nu era nici cetățean, nici bărbat vrednic, ci doar un balast viu. Cât despre Roma, acolo un astfel de om ar fi fost ridiculizat în satirele lui Juvenal, învins de propriul ridicol.

Dar să-i dăm și o notă esoterică, fiindcă poate limbajul rece al științei nu-l atinge. Omul nepăsător seamănă cu o statuie care și-a pierdut sufletul: pare între oameni, dar firele invizibile ale vieții nu-l mai leagă de nimeni. În vechime, se spunea că astfel de oameni devin „morți vii”, umbre care respiră, dar pe care nicio inimă nu le mai simte. Magia universului nu are loc pentru ei: sunt respinși, ca un corp străin.

Iar dacă el, omul nepăsător, ar avea obraz să citească aceste rânduri, ar roși nu pentru că i-ar păsa, ci pentru că s-ar teme să nu fie recunoscut.

Morala pamfletului

Cel ce nu are grijă de ceilalți nu e înțelept, ci un idiot cu diplomă de singurătate. Știința îl arată slab, istoria îl disprețuiește, magia îl șterge din țesătura vieții. Și, vai!, cea mai mare pedeapsă este că atunci când va cădea, niciun om nu va întinde mâna să-l ridice exact așa cum și-a dorit.