Ritualul Credinței care Devine Faptă

Maestrul:
„Ridicați-vă ochii, fii ai veacurilor, și priviți!
Timpul s-a plecat, spațiul s-a deschis,
și ceea ce a fost doar șoaptă s-a făcut tunet,
ceea ce a fost doar promisiune s-a făcut împlinire.”

Discipolii, în cor:
„Vedem, Maestre, și nu îndrăznim să rostim…
căci vorba ar rupe vraja,
iar vraja e mai vie decât noi.”

Maestrul:
„Astăzi, nu doar pașii voștri calcă pământul,
ci și pașii celor dinaintea voastră,
cei care au trudit, au plâns și au visat pentru voi.
Astăzi, ei s-au ridicat din adânc
și s-au pus alături de voi, scut lângă scut.”

Discipolii:
„Simțim, Maestre, cum sângele lor curge prin noi,
cum puterea lor se adună în mâinile noastre,
cum lacrimile lor se fac izvoare de lumină în piepturile noastre.”

Maestrul:
„Priviți cum Universul nu mai vorbește…
Nu vă mai lasă semne, nu vă mai cheamă cu vise.
Astăzi, el însuși poartă sabia în numele vostru.
Astăzi, tot cerul se apleacă să vă apere.”

Discipolii:
„Și noi amuțim,
căci vedem minunea,
și minunea ne taie cuvintele din rădăcină.”

Maestrul:
„Aceasta este lovitura de teatru a Universului:
fapta care se naște din tăcere,
furtuna care izbucnește din calm,
miracolul care vine nu când îl chemi, ci când e timpul să fie.”

Discipolii:
„Și mortii se ridică să vadă,
și stelele se opresc să privească,
și noi, cei vii, plângem fără să știm de ce,
căci inima noastră a văzut ceea ce ochii nu pot cuprinde.”

Maestrul:
„Și în această clipă…
nu mai e rugă, nu mai e așteptare.
E doar împlinirea.
Și cel ce a îndrăznit să creadă
a trezit toate forțele Cerului și ale Pământului
să lupte pentru el.”

Discipolii:
„Amin, Amin, Amin…
Nu al sfârșitului, ci al începutului.”