Pilda Soarelui

Un ucenic l-a întrebat pe maestrul său:

– „De ce, părinte, soarele luminează pe unii și îi arde pe alții? Cum poate aceeași rază să fie mângâiere pentru unul și povară pentru altul?”

Maestrul a zâmbit și i-a răspuns cu glas liniștit:

– „Privește floarea câmpului și piatra din drum. Soarele răsare peste amândouă. Floarea se deschide, bea lumina și se hrănește. Piatra, însă, se încinge, se dogorește și devine greu de atins. Nu soarele s-a schimbat, ci firea celor ce îl primesc.

La fel e și cu oamenii. Celui care își poartă inima curată, lumina îi aduce claritate, putere și rod. Celui care își ține sufletul închis, lumina îi pare prea tare, îl orbește și îl arde, pentru că nu are loc unde să se așeze.

De aceea, fiule, nu judeca soarele, ci pregătește-ți vasul lăuntric. Lumina e aceeași pentru toți, dar tu alegi dacă ea devine hrană sau povară.”

Ucenicul a încuviințat, înțelegând că nu soarele împarte oamenii, ci oamenii se împart singuri după câtă lumină știu să primească.