Parabola învățăturii neroditoare
Parabola învățăturii neroditoare
Ucenicul, cu ochii plini de zel, a venit la Maestru și i-a spus:
– „Învățătorule, m-am dus la un om și am căutat să-l ridic. I-am vorbit despre suflet, despre lumină, despre rostul vieții. Dar el s-a uitat la mine ca la un nebun și mi-a râs în față. De ce nu m-a ascultat?”
Maestrul a zâmbit blând:
– „Ai turnat apă într-un ulcior cu gura legată. Ai vorbit unei flori încă în boboc, forțând-o să înflorească. Nu l-ai ridicat pe el, ci doar ai strigat în gol.”
– „Dar, Maestre, nu e datoria celui care știe să dea cunoașterea?”
– „Nu, ucenicule. Datoria celui care știe e să țină torța aprinsă, nu să împingă oamenii cu ea în ochi. Dacă omul nu vrea să vadă, lumina îl orbește. Dacă nu vrea să fie ridicat, brațul tău devine lanț, nu sprijin. Învățătura nu se sădește cu forța; ea prinde rădăcini numai în pământul pregătit.”
– „Atunci ce să fac?”
– „Fii prezent. Fii deschis. Fii pildă vie. Și când omul va flămânzi de sens, va veni el singur la masa ta. Atunci cuvintele tale vor fi hrană. Până atunci, păstrează tăcerea ca pe cea mai adâncă învățătură.”
Ucenicul a plecat rușinat, iar în tăcerea serii a înțeles: nu oricine e pregătit să bea din izvor, dar izvorul trebuie să curgă mereu.
Am fost aici cândva! - 528.ro
Tu și Eu, Noi. Martori dar și creatori de-alungul timpului nostru aici pe Pamânt. Am încercat, încearcă și tu. Nimeni nu pierde la școala vieții.
iubire, sănătate, pace, înțelepciune, bucurie, speranță