Liturghia Sincerității, Iubirii și Încrederii

Maestrul:
„Ascultați, fii ai Luminii…
Sinceritatea este sămânța de aur din inima voastră.
Ea nu se teme de întuneric, nu se ascunde de ochiul nimănui.
Este spada care taie vălul minciunii,
este oglinda în care Zeii își văd chipul neîntinat.”

Discipolii, în cor:
„Vom fi sinceri ca izvoarele care nu știu să mintă,
ca vântul care nu-și ascunde suflul,
ca soarele care răsare fără să ceară voie.”

Maestrul:
„Iubirea adevărată nu face târguri cu lumea.
Nu spune: ‘Îți dau dacă îmi dai.’
Ea se revarsă, se împrăștie, se frânge în pâine și se dă oricui are nevoie.
Este pomul care dă rod și pentru cel ce îl laudă, și pentru cel ce îl lovește cu piatra.”

Discipolii:
„Vom iubi ca marea,
care îmbrățișează și corabia, și stânca,
fără să întrebe cine merită și cine nu.”

Maestrul:
„Încrederea în Univers este cheia fără de care porțile rămân ferecate.
Cel ce se teme se leagă cu propriile lanțuri.
Cel ce se îndoiește își stinge singur lumina.
Dar cel ce spune: ‘Știu că totul este așezat spre binele meu’
devine frate cu îngerii și copil al stelelor.”

Discipolii:
„Vom păși fără teamă,
vom privi înainte fără umbra îndoielii,
căci știm că Cerul nu greșește niciodată calea celui ce crede.”

Maestrul:
„Și astfel, sinceritatea devine armura,
iubirea devine arma,
iar încrederea devine cântul care rupe norii.
Cu acestea trei, nimic nu vă poate atinge,
căci voi veți fi nu doar oameni, ci izvoare vii ale Ființei.”

Discipolii:
„Amin, Amin, Amin…
Nu al sfârșitului, ci al începutului.”